Cel ce vrea să dea dovadă de omenie nu trebuie să ceară socoteală altora de cum îşi duc viaţa, ci trebuie numai să îndestuleze nevoia, să vindece lipsa. Nevoia, lipsa, iată ce trebuie să vă grăiască vederea unui sărac, nu-i cereţi mai mult.
Fie el cel mai râu dintre oameni, dacă n-are hrana care-i trebuie, să punem un capăt foamei lui!…
Aceasta ne-a poruncit Hristos, când a zis: “Fiţi asemeni Tatălui vostru din ceruri, El răsare soarele Lui şi peste cei buni şi peste cei răi şi lasă să cadă ploaia Sa şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi”.
Omul milostiv este un adăpost pentru toţi cei în lipsă, dar acest adăpost primeşte pe toţi cei care s-au rătăcit şi-l apără de alte primejdii.
Buni sau răi, oricine ar fi acei ce se află în primejdie, el îi primeşte în adăpostul său. Aşadar voi, când vedeţi pe cineva care-i primejduit de sărăcie, nu-l judecaţi, nu-i cereţi socoteală, ci puneţi mâna şi-i sfârşiţi necazul.